Compania Horse Powertrain a fost înființată împotriva cursului din industria auto, fiind specializată în producția, dar și cercetarea și dezvoltarea de motoare cu combustie, într-un moment în care tendințele erau către mașinile electrice. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, iar șeful noii companii, care a inclus și o parte din uzina Dacia din România, crede că noua companie are un viitor asigurat.
Guvernul a aprobat suplimentarea cu 144 de angajați a numărului mediu de angajați ai Societății Uzina Mecanică Plopeni S.A., care va ajunge astfel la 423 angajați. Cheltuielile de natură salarială aferente sunt în valoare de 7,4 milioane lei.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, a declarat că, în ceea ce privește proiectul Beretta, la sfârșitul lunii august ar putea să înceapă primele operații la Uzina Mecanică (UM) Cugir.
Americanul Douglas Charles Anderson și-a majorat la 77% participația deținută la societatea Romanian Allied International Defense SRL, înregistrată în România, care vrea să preia, cum a anunțat din toamnă Profit.ro, producătorul de muniție Uzina Mecanică Drăgășani de la George Becali.
Planul companiei de apărare de stat Romarm, controlată de Ministerul Economiei, de construire a unei fabrici noi de armament ușor de infanterie, prin transfer de tehnologie de la producătorul italian de profil Beretta, cu care există acord memorandum de înțelegere în acest sens semnat încă din urmă cu peste 4 ani, s-a dovedit a fi nefezabil.
George Becali, patronul FCSB, așteaptă avizul Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) din subordinea Guvernului, din care fac parte și ministerele Apărării și Economiei și care se poate consulta și cu SRI și SIE la luarea deciziilor sale, pentru a finaliza vânzarea producătorului de muniție Uzina Mecanică Drăgășani SA, pe care l-a preluat în 2004.
Uzina de Vehicule Dacia, situată pe platforma de la Mioveni, Argeș, se pregătește să intre într-o nouă fază de transformare, pentru a găzdui producția a două modele importante pentru marcă. Primul va fi Duster 3, o nouă generație care va începe să fie fabricat în acest an și va ajunge la clienți la începutul anului viitor. Al doilea va fi Bigster, cel mai mare automobil produs de Dacia vreodată.
Renault Mecanique Roumanie SA va fi integrată în viitoarea companie, care, pentru moment, este cunoscută doar sub numele de cod „Horse”.
Compania Automobile Dacia SA, care deține activele pe care Renault Group a anunțat că le va desprinde într-o nouă societate destinată producției de motoare, a început divizarea parțială prin desprinderea unei părți din patrimoniu, relevă documente analizate de Profit.ro.
Compania Automobile Dacia SA, care deține activele pe care Renault Group a anunțat că le va desprinde într-o nouă societate destinată producției de motoare, a început divizarea parțială prin desprinderea unei părți din patrimoniu, relevă documente analizate de Profit.ro.
Dacia trece printr-o transformare care ar putea părea drastică, din afară, dar care se anunță a fi doar una organizatorică, potrivit șefilor Dacia și Renault, care au venit din nou în România pentru a discuta despre înființarea noilor companii care se desprind din Renault Group. Cea mai importantă structură, cea care privește direct uzina Dacia din Mioveni, este cea denumită provizoriu „Horse” și care va avea ca acționar compania chineză Geely. Într-o discuție cu un grup restrâns de jurnaliști români, Denis le Vot, CEO Dacia, și Gilles Le Borgne, vicepreședinte Renault Group, au răspuns întrebărilor pe teme legate de această „revoluție” a Renault.
Mult anunțata reorganizare a Renault Group, după criterii de motorizare, care ar urma să includă și Uzina Mecanică și Șasiuri Dacia, mai are de așteptat. Constructorul francez a anunțat un eveniment Capital Market Day pentru luna noiembrie.
Compania chineză Geely Automobile Holdings și grupul petrolier de stat Aramco din Arabia Saudită negociază cumpărarea a 40%, respectiv 20% din acțiuni la viitoarea unitate de motoare pe combustibili fosili a Renault (RENA.PA), care va include Uzina Mecanică Mioveni, precum și centre de inginerie din mai multe țări, între care și cel din România.
Compania chineză Geely Automobile Holdings și un grup petrolier sunt în discuții pentru a cumpăra pachete de acțiuni la viitoarea unitate de motoare pe combustibili fosili a Renault (RENA.PA), care va include Uzina Mecanică Mioveni, precum și centre de inginerie din mai multe țări, între care și cel din România.
Luca de Meo, CEO al Renault Group, a declarat că nu a renunțat la proiectul de separare a activităților companiei după criterii de electrificare și că i-a informat deja pe partenerii japonezii, care pot merge alături sau nu, dar că "trenul pleacă din stație".
Renault Group reacționează la valul de informații privind situația unor active de pe platforma Dacia din Mioveni și transmite ce se va întâmpla cu fabrica, cu marca Dacia și cu angajații platformei de la Mioveni.
Acționarii Renault Group au avut ocazia să afle direct din gura directorului general Luca de MEO care sunt planurile sale privind compania, în ceea ce privește o posibilă separare a activităților cu motoare termnice de cele cu propulsie electrică și software.
Renault Group a anunțat că „ia în considerare” separarea activităților legate de mașini electrice și cele care includ dezvoltarea și producția de mașini cu motoare termice, iar primele informații referitoare la propuneri de cumpărare a acestor activități au apărut deja în spațiul public. Noua divizie care ar urma să se desprindă de Renault Group va prelua, așa cum a transmis oficial Renault, uzinele de motoare termice din mai multe țări, inclusiv cele ale Dacia, din România.
Miercuri dimineață, zeci de angajați ai Uzinei Mecanice Plopeni au declanșat o grevă spontană. Aceștia au refuzat să mai intre la primul schimb pentru a protesta împotriva veniturilor foarte mici.
Premierul Nicolae Ciucă a participat la ceremonia de semnare a acordului de joint-venture între Uzina Mecanică București (UMB) și General Dynamics European Land Systems Romania (GDELS Romania) privind realizarea de transportoare blindate, el afirmând că România devine una din primele țări în care se localizează producția de tehnică și echipamente militare moderne și că acest proiect poate să reprezinte catalizatorul pentru relansarea industriei de apărare românești.
Uzina Mecanică și Șasiuri Dacia va fi oprită pentru mai multe zile, începând de luni, 14 martie, ca urmare a scăderii de comenzi de cutii de viteze din partea uzinelor Renault din Rusia, potrivit anunțurilor făcute de companie către angajați.
Sute de angajații de la Uzina Mecanică din Cugir au ieșit în fața instituției pentru a-și manifesta nemulțumirea față de salariile primite, ei solicitând ca acestea să crească cu 30%.
O explozie a unei mine antipersonal s-a produs, joi, la Uzina Mecanică Băbeni, anunță ISU Vâlcea. În urma deflagrației, trei persoane au murit, iar alte două sunt inconștiente și au traumatisme.
Ministrul interimar al Economiei, Virgil Popescu, a avut o întâlnire de lucru la minister cu reprezentanții companiei americane General Dynamics (GD), la care s-a discutat despre etapa a II-a a contractului de achiziție de transportoare blindate Piranha de către MApN, precum și despre asocierea dintre filiala Uzina Mecanică București a companiei românești de stat Romarm și GD pentru fabricarea acestora în România.
Uzina Mecanică (UM) Sadu din Bumbești-Jiu, Gorj, filială producătoare de muniție de infanterie a companiei de apărare de stat Romarm, controlată de Ministerul Economiei, a demarat o investiție în retehnologizare și vrea să achiziționeze utilaje noi de producție, după ce în ultima parte a anului trecut a beneficiat de o majorare semnificativă de capital din partea statului.